
![]()
![]()
Luni, 16 decembrie 2024, de la 11.00 – 14.00, Aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Onești a fost gazda evenimentului „Dialogul Generațiilor”. Organizat de Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești, Asociația Maxwell România, Smile Vision Academy și Centrul de Training, Consultanta si Mediere evenimentul a reunit elevi, profesori, specialiști în educație și reprezentanți ai comunității locale.
![]()
![]()
Evenimentul „Dialogul Generațiilor” a adus în prim-plan teme esențiale pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor. Participanții, atât cei din sală cât și cei conectați online, au avut ocazia să împărtășească opinii într-un cadru deschis, prietenos și să interacționeze cu toți invitații: Prof. Dr. Gabriela Gîrmacea, Prof. Mihail Dumache, Florin Bacioiu, manager general, și echipa de formatori și volunatari ai Asociației Maxwell România: Daniela Pavel Buimistru, Carmen Gabriela Bâlbâe, Ruben Atomei, Mirela Mihaela Atomei, Atomei, Violeta Rusu.
![]()
![]()
Am învățat că fiecare generație are o poveste, o voce și un vis.
![]()
![]()
Am ascultat cum conflictele pot fi transformate în punți de comunicare prin respect și empatie.
![]()
![]()
Am simțit bucuria conectării și cooperării în contextul magic de Crăciun, ne-am amintit că sufletul fiecăruia dintre noi este un rezervor infinit de resurse – de bunătate, răbdare și încredere, și am înțeles că leadership-ul autentic începe din inimă.
![]()
![]()
Într-un decor cald, unde spiritul Crăciunului s-a împletit cu bucuria întâlnirii în comunicare cu invitații noștri și cu vocile minunate ale grupului vocal tradițional “Glasuri de Sărbătoare” (Coordonator : Prof. Mihaela Vasilache), am înțeles că zâmbetul, respectul în dialog, empatia, cooperarea și solidaritatea sunt cele mai frumoase cadouri pe care ni le putem dărui unii altora. ![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Gând din inimă:
Generațiile de ieri, de azi și de mâine au nevoie de punți de lumină și de dialog, pentru a se înțelege, a se respecta și a construi împreună un viitor mai bun pentru toți. Fiecare tânăr, fiecare profesor, fiecare voce a adus astăzi ceva magic: o nouă speranță, încurajarea că putem fi mai uniți ca niciodată dacă alegem, în mod conștient, să ne conectăm la izvorul sufletului nostru și la sinele nostru din viitor, în varianta sa cea mai bună și mai frumoasă.
![]()
![]()
![]()
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi, cu prezența, cu gândurile și cu inima! ![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Momentele de neuitat? Le păstrăm în inimi, dar și în imagini – pentru că zâmbetele, privirile atente și cuvintele frumoase ne vor însoți mult timp de acum înainte.
![]()
![]()
„Împreună suntem mai puternici! Prin dialog, empatie, cooperare și solidaritate ne regăsim unii pe alții, ne conectăm autentic, construim relații armonioase și sănătoase și, împreună, construim viitorul luminos.” ![]()
![]()
![]()































Programul și atelierele EU ALEG – Maxwell Leadership pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor moisiliști

![]()
![]()
Programul și atelierele EU ALEG – Maxwell Leadership pentru dezvoltarea personală a liceenilor de la Colegiul Național Grigore Moisil Onești, jud. Bacău.
![]()
![]()
În Săptămâna „Școala altfel”, la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Onești, s-au desfășurat 12 ateliere dedicate dezvoltării personale a elevilor, prin programul EU ALEG implementat de Asociația Maxwell România Scopul acestor sesiuni formative a fost să le oferim tinerilor instrumentele necesare pentru a-și dezvolta încrederea și stima de sine.
![]()
![]()
![]()
Elevii și profesorii moisiliști au participat cu entuziasm la activități interactive și discuții deschise despre încrederea în sine, susținute de exemple practice și afirmații motivaționale.
![]()
![]()
![]()
Impactul:
Prin aceste ateliere, elevii au descoperit valoarea lor unică, indiferent de dificultățile întâmpinate. Au învățat să se înconjoare de persoane și gânduri pozitive, să-și aprecieze realizările și să adopte obiceiuri sănătoase, constructive.
![]()
![]()
![]()
![]()
Mulțumim echipei dedicate de formatori și voluntari ai Asociației Maxwell România care au făcut posibilă această experiență de învățare inspirațională și transformatoare!
![]()
![]()
![]()
„Cum te vezi pe tine însuți/însăți determină cum te văd ceilalți.” – o lecție valoroasă pe care elevii noștri o vor purta mereu în suflet și o vor transmite mai departe colegilor de generație.
























Secret Santa pentru elevi, personalul didactic și didactic auxiliar



Tradiții și Obiceiuri Străvechi la Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești
Dansul Ursului și Colindatul – Moștenirea Noastră din Străbuni
În săptămâna Școala Altfel, am readus la viață tradițiile autentice românești, alături de elevii noștri și de invitați speciali. Dansul Ursului, o tradiție spectaculoasă și plină de simboluri, a umplut curtea și sălile de clasă cu energie, voie bună și bucuria sărbătorilor de iarnă. ![]()
![]()
Acest obicei, cu rădăcini precreștine, este mai mult decât un simplu dans – este un ritual care alungă spiritele rele ale anului trecut și aduce speranță pentru un an nou mai bun. Costumele impresionante, transmise din generație în generație, cântăresc până la 50 kg și includ elemente autentice precum ghearele, labele și craniile urșilor, fiecare păstrând povestea și forța străbunilor noștri.
„Ursul este un simbol al puterii și curajului. Oricine poartă această blană simte cum o forță extraordinară îi pătrunde în suflet”, a spus Alexandru Bădic, elev în clasa a XII a F, coordonator al grupului de elevi îmbrăcați în piei de urși, care au dansat cu măiestrie și drag spre încântarea profesorilor și elevilor moisiliști, reînviind acest obicei din străbuni în școală și în comunitate.












Sunetul tobelor și jocul mascaților au creat o atmosferă magică, iar spiritul tradițiilor a unit întreaga comunitate școlară. Elevii noștri au fost încântați să fie parte din această experiență, contribuind la păstrarea vie a patrimoniului nostru cultural imaterial, recunoscut de UNESCO.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru dedicare și pentru că au adus zâmbete și speranță în inimile noastre! Haideți să păstrăm vie această moștenire și să o transmitem mai departe generațiilor viitoare!



