Publicat în AHA Moments, Cartea care te Inspiră, Coaching, Jurnalul Devenirii, Reinventarea de Sine, TU REINVENTAT

Alegerea de A FI

📖 Alegerea de A Fi 📖

„Oamenii inteligenți au răspunsuri bune. Oamenii înțelepți au întrebări bune.” — Andy Szekely, AHA – 52 de fraze-forță care schimbă perspectiva

Astăzi mă opresc un moment și privesc în jur. Totul se schimbă. Florența își poartă urmele apelor revărsate, iar lumea întreagă pare să fie într-o permanentă reconfigurare. Dar oare nu a fost mereu așa? Nu trăim fiecare zi ca pe o punte între trecut și viitor, între ceea ce a fost și ceea ce urmează să devenim?

💡 În mijlocul schimbării, oamenii caută răspunsuri, dar întrebările bune sunt cele care ne deschid cu adevărat calea.

🌿 Cât de mult îmi permit să mă abandonez curgerii vieții fără teama de necunoscut?

🌊 Ce pot învăța din ceea ce pare un haos, dar care în esență mă conduce spre ceva mai mare?

🌞 Cum pot transforma fiecare provocare într-o oportunitate de creștere, astfel încât să nu mă mai simt victima circumstanțelor, ci co-creatorul destinului meu?

Florența renaște. O va face, așa cum a făcut-o de fiecare dată, cu o frumusețe mai profundă, mai plină de sens. Așa suntem și noi. Viața ne testează prin furtuni, dar întotdeauna avem posibilitatea de a reconstrui.

_Ce înseamnă astăzi cei 3P ai mecanismelor de apărare și rezistență la schimbare_ ?

🔹 Procrastinarea – Poate că nu este întotdeauna dușmanul nostru. Poate fi doar un semnal că sufletul nostru are nevoie de un alt ritm, de mai multă claritate înainte de a acționa. Ce ar fi dacă ne-am acorda timp fără vinovăție și am transforma fiecare amânare într-un spațiu sacru al reflecției?

🔹 Perfecționismul – Ne poate ține blocați, dar ne poate și ghida spre excelență. Ce-ar fi dacă am învăța să calibrăm standardele fără a cădea în capcana imposibilului? Cum ar fi să îmbrățișăm imperfecțiunea ca parte firească a procesului nostru de creștere?

🔹 Pervertirea – Uneori, ceea ce numim „deformare” sau „deturnare” a realității este, de fapt, o oportunitate de a schimba perspectiva. Dacă am privi cu alți ochi ceea ce părea cândva un eșec? Dacă ceea ce am considerat o slăbiciune ar putea deveni punctul nostru forte? Schimbarea perspectivei ne dă puterea de a ne reinventa.

Astăzi, aleg să mă las inspirată de Andy Szekely și cartea sa AHA – 52 de fraze-forță care schimbă perspectiva.

🌍 Viața nu este despre perfecțiune, ci despre curgere frumoasă în stare de flux. Despre cum învățăm să înotăm prin valurile schimbării, fără a ne lăsa înecați de teamă, ci folosindu-le ca pe un impuls spre înainte.

📌 Iată o întrebare bună de reflecție pentru azi:

👉 Dacă ai ști că nimic nu este întâmplător și că totul se aliniază pentru cea mai înaltă versiune a ta, ce decizie ai lua chiar acum?

🎯 Acționează!

Privește cu alți ochi ceea ce trăiești. Transformă fiecare aparent eșec într-un ghidaj prețios. Îmbrățișează schimbarea, inspiră-i și pe ceilalți și, astfel, vei vedea cum traseul tău începe să se lumineze de la sine.

💛 Cu recunoștință și inspirație,

Virginia Brăescu – Smile Vision Academy

#JurnalulDevenirii #AlegeTePeTine #Inspirație #Transformare #ClaritateȘiPutere #FiiLuminaCareSchimbăLumea #Mediatorulcărții #SmileVisionAcademy

Publicat în Mediatorul cărții, TU REINVENTAT

Lansarea cărții „Tu Reinventat”

Astăzi, 7 decembrie 2024, la Conacul Domnesc din Suceava, a avut loc lansarea cărții „Tu Reinventat”, scrisă de antreprenorii și autorii Andy Szekely și Roxana Hustiu-Szekely. Această carte este un ghid unic de transformare personală, oferind o viziune clară despre cum poți să-ți atingi obiectivele care îți garantează o viață trăită cu sens.

Anul acesta, am avut privilegiul să particip la toate cele trei ediții ale programului de training „Tu Reinventat”, creat de Andy Szekely și Roxana Hustiu-Szekely. Pentru mine, acest program a fost o călătorie profundă și revelatoare, aducând valoare și o diferență reală în viața mea. Sunt recunoscătoare pentru inspirația, instrumentele și energia transformatoare pe care le-am primit.

🌟 Despre cartea „Tu Reinventat”, este important să știi că se bazează pe cei 4 piloni ai dezvoltării personale, Selecția– zonele de transformare personală, Starea– energia potrivită pentru acțiune, Structura– paşii transformării personale, Sinele– cum să devii versiunea ta mai bună) și îți oferă o hartă practică pentru echilibrarea celor 6 arii esențiale ale vieții: Corp, Conectare, Carieră, Creștere, Cash, Contribuție. Este o invitație la o viață conștientă, în care să descoperi cum să-ți depășești barierele interioare, blocajele și credințele limitative, să identifici zonele în care vrei să te dezvolți și să acționezi ca să devii cea mai bună versiune a ta.

📖 Citat memorabil: „Numai TU ești responsabil să devii ce ești capabil.”

🔗 Recomand din inimă această carte tuturor celor care sunt pregătiți să se reinventeze și să își creeze o viață cu sens și armonie.

https://shop.andyszekely.ro/cumpara/cartea-tu-reinventat-7751539

#TuReinventat #AndySzekely #RoxanaHustiuSzekely #DezvoltarePersonală #SuccesCuSens #LansareCarte #Transformare #Mediatorulcărții

Publicat în Cartea care te Inspiră, Ecriture créative, Educație intergenerațională, Identitatea profesională, Mediatorul cărții, Medierea în școală, Medierea lecturii, Poésies, Profesori pentru clase inovative

Le vers rendu au destin

Rencontre de l’autrice Doina Ionescu avec ses lecteurs

Aujourd’hui, le 22 octobre 2024, la Bibliothèque Municipale « Radu Rosetti » d’Onești a accueilli un événement littéraire unique en son genre, dédié à l’autrice Doina Ionescu, marquant un an depuis la publication de son premier ouvrage intitulé „Le vers rendu au destin”.

L’événement a été ouvert par M. Ionuț Tenie, directeur de la bibliothèque, suivi des interventions de Diana Manea, bibliothécaire, et de Mme Irina Livia Enache, directrice du Collège National „Grigore Moisil” d’Onești, qui ont exprimé la joie de la communauté de rencontrer les écrivains locaux et ont souligné la valeur littéraire apportée par l’autrice Doina Ionescu.

Lors de cette rencontre avec ses lecteurs, l’autrice, ancien professeur de mathématiques au Collège National „Grigore Moisil” d’Onești et diplômée de la Faculté de Mathématiques de l’Université de Bucarest, a mis en lumière son parcours impressionnant, passant de la rigueur des sciences exactes à l’univers sensible de la poésie. Cette transition, de la rigueur des mathématiques à la liberté créative de la poésie, reflète une évolution personnelle profonde. À travers ses poésies, Doina Ionescu explore les contradictions, les émotions et l’essence humaine avec une sensibilité et une innovation frappantes, démontrant comment la poésie peut devenir un refuge spirituel et un espace de régénération, tout comme un calcul mathématique parfaitement équilibré. Dans ses poèmes, tels que „Contradictions” et „Je fais place à la joie”, elle parvient à marier harmonieusement la complexité de la pensée logique avec une sensibilité poétique authentique, intégrant l’idée de dualité et les tensions contrastantes de l’inquiétude intérieure, oscillant entre la décision et l’indécision, entre l’affirmation et la négation, dans sa quête des grandes réponses existentielles.

Prof. Virginia Brăescu, invitée spéciale à cet événement, accompagnée des élèves de la classe 12e F – Philologie, a également réuni d’autres enseignants et élèves du Collège National „Grigore Moisil” d’Onești, les classes 11e F et 11e D (sous la direction des enseignantes Mariana Bereczki, Gabriela-Elena Anghel et Gabriela Terchescu), afin de faciliter la compréhension des textes et de promouvoir un dialogue intergénérationnel à travers la poésie. Sous la coordination des professeurs Virginia-Brăescu et Mariana Bereczki, les élèves ont traduit en français et en anglais leurs poèmes préférés du recueil de l’autrice Doina Ionescu et les ont récités avec enthousiasme lors de l’événement d’aujourd’hui, partageant ainsi ces textes avec les participants seniors de la communauté locale. Une élève du Collège National „Dimitrie Cantemir” d’Onești a également rejoint les élèves du Collège National „Grigore Moisil” d’Onești pour lire une création personnelle.

Avant cet événement, l’autrice Doina Ionescu avait été invitée à une rencontre spéciale avec les élèves du Collège National „Grigore Moisil” d’Onești au sein de leur école. Cette rencontre a permis aux élèves de discuter directement avec l’autrice, de lire ses vers et d’explorer le processus créatif, renforçant ainsi les liens intergénérationnels à travers la poésie.

L’autrice Doina Ionescu a partagé publiquement sa joie de voir ses poèmes prendre la vie ou la vague du bon côté à travers les yeux et les voix de la jeune génération. La rencontre s’est terminée par la remise de livres en guise de récompense pour les élèves, une photo de groupe et une séance de dédicaces.

#LeVersRenduAuDestin #LaMédiationIntergénérationnelle #VersulReîntorsÎnDestin #DialogulGenerațiilor #CarteaCareTeInspiră #MediereaIntergenerațională #ÎntâlnireaCuCititorii #MediereaInterlingvistică #MediereaCulturală #MediatorulCărții

Publicat în Dream Management, Echilibrul, Mediatorul cărții, Medierea lecturii, Metoda COPIL

Dream management sau știința realizării aspirațiilor personale și obiectivelor profesionale

Știința realizării aspirațiilor personale și obiectivelor profesionale cu metoda COPIL

În călătoria noastră prin viață, visurile, aspirațiile și obiectivele noastre, atât cele personale, cât și cele profesionale, sunt ca un far sau o busolă care ne ghidează către succes și împlinire. Fie că este vorba despre aspirații în carieră, dezvoltare personală sau schimbări semnificative în viața noastră, călătoria personală sau procesul de realizare a visurilor noastre este de importanță strategică și merită toată atenția noastră pentru a conștientiza și explora cu pași mici, dar esențiali, pentru înțelegerea strategiilor practice de acțiune și instalarea unor noi obiceiuri care ne pot ajuta să ne transformăm visurile în realitate.

CClarificarea visurilor și obiectivelor

Înainte de a începe călătoria către împlinirea visurilor și obiectivelor noastre, este important să avem o viziune clară a ceea ce dorim să realizăm. Definirea obiectivelor personale și profesionale în mod specific și realist este primul pas. Scrierea acestora pe hârtie ne oferă nu doar o perspectivă clară, ci și un angajament personal față de aceste obiective.

O Obstacolele și depășirea acestora prin învățare continuă și adaptarea la schimbare:

În călătoria către realizarea visurilor și obiectivelor noastre, este important să acționăm, nu există loc pentru stagnare. Învățarea continuă și adaptarea la schimbările din calea noastră sunt esențiale. Deschiderea către noi idei, noi tehnologii sau noi abordări ne poate aduce avantaje și progrese semnificative în toate ariile vieții, atingerea mai rapidă a obiectivelor noastre, atingerea unei noi stări de echilibru și saltul la nivelul următor.

PPașii mici pentru planificarea acțiunilor strategice:

Fiecare vis sau obiectiv necesită o hartă de călătorie bine stabilită. Dezvoltarea unui plan strategic cu pași mici, realizabili, și termene limită realiste este esențială. Divizarea obiectivelor mari în sarcini mai mici și abordabile face călătoria mai plăcută și mai ușor de gestionat.

I – Inimă bună pentru autodisciplină și angajament pentru instalarea de noi obiceiuri sănătoase:

Realizarea visurilor necesită să intrăm în starea potrivită pentru a acționa, să avem inima bună și mintea deschisă pentru a ne autodisciplina și a ne asuma un angajament constant și responsabil pentru procesul devenirii noastre. Este important să ne stabilim rutine, să gestionăm timpul eficient și să depunem eforturile necesare în mod consecvent. Realizarea visurilor și obiectivelor nu întotdeauna este ușoară, dar angajamentul pe termen lung față de procesul sau călătoria devenirii noastre este cheia succesului.

L Limite și liniște interioară pentru crearea unui mediu favorabil, gestionarea riscurilor și eșecului:

În calea noastră către atingerea obiectivelor cu succes și împlinirea personală, există întotdeauna riscuri și posibilitatea de eșec. În loc să ne temem de acestea, este important să le gestionăm în mod inteligent, cu înțelepciune și cu umor, adică să putem să facem și haz de necaz. Învățarea din eșecuri și adaptarea strategiilor noastre ne ajută să ne restabilim prioritățile și să luăm decizii mai bune acre să ne îndrepte către succesul și rezultatul final pe care ni-l dorim. De aceea, susținerea și colaborarea cu oameni care împărtășesc viziunea noastră și care sunt prietenii visurilor noastre și partenerii noștri de responsabilitate sunt esențiale. Crearea unui mediu pozitiv și motivant, atât la nivel personal, cât și profesional, ne poate oferi susținerea necesară în momentele dificile.

În timp ce ne dedicăm realizării visurilor noastre, este important să menținem un echilibru între viața personală și profesională. Gestionarea stresului, acordarea atenției menținerii sănătății fizice și mentale optime, familiei și prietenilor dragi din viața noastră sunt aspecte cheie ale succesului pe termen lung.

Realizarea visurilor personale și obiectivelor profesionale este un proces complex, dar este cu siguranță posibilă cu un plan strategic bine pus la punct și o dedicare constantă. Prin clarificarea obiectivelor, planificarea atentă și angajamentul față de succes, putem transforma visurile în realitate. Fiecare pas pe care îl facem în această călătorie ne aduce mai aproape de împlinirea visurilor noastre și contribuie la construirea unei vieți pline de semnificație și satisfacții personale.

Dacă acest articol vi se pare interesant şi consideraţi cǎ ar mai putea interesa şi alte persoane, vǎ încurajez sǎ-l recomandaţi şi prietenilor pe facebook, google, twitter sau alte reţele sociale în care sunteţi membri activi, iar dacǎ doriţi să publicați acest articol pe blogurile şi site-urile voastre, am rugamintea să precizaţi la sfârşitul articolului sursa. Mă bucur să împărtășesc cu voi, dragi cititori, aceste informații și recomandări de lectură pe baze științifice și vă mulțumesc că alegeți să le dați mai departe!

Autor articol: Virginia Brăescu

Publicat în Cartea care te Inspiră, Mediatorul cărții, Medierea lecturii, Mentorat cu Inspirație, SELLification4EDUcation, Tradiție și Inovație în Educație

Dreptul de “a nu citi”, medierea lecturii și creșterea motivației pentru învățare

Exercițiu de imaginație: Cum ar fi să putem oferi lectura precum tandrețea, ca un bonus sau o calitate a relaţiei pe care o propunem celorlalţi?

Scriitorul Daniel Pennac ne recomandă să oferim lectura în mod gratuit, asemenea unui cadou, fără să aşteptăm ceva în schimb, aşa cum se oferă tandreţea. Atunci când este oferită şi nu impusă, tandreţea hrăneşte iubirea în prezent şi ne permite să anticipăm viitorul aşa cum ni-l dorim. Dacă oferim pasiunea noastră pentru lectură precum tandretea, fără să o impunem, există şansa de a trezi în jurul nostru dorinţa de a citi, astfel încât fiecare să poată experimenta propria plăcere de a citi.

Tandreţea nu se negociază. Ea este un cadou atunci când ştim să o oferim şi să o primim. Mult mai puternică decât voinţa, tandreţea este, așa cum o definește psihosociologul și scriitorul Jacques Salomé, o busolă a momentelor noastre de rătăcire, ce ne indică direcţia cea bună pentru a nu cădea în capcana resentimentelor şi remuşcărilor (vezi Jacques Salomé, Inventer la tendresse, ed. Bachari, 2005).

În locul injuncţiei de a citi, autorul Daniel Pennac propune o antidogmă scandaloasă – dreptul de a nu citi”– care, din fericire, are şi un corolar: „a citi” este un drept liber consimţit şi nu o obligaţie: „Le verbe lire ne supporte pas l’impératif. Aversion qu’il partage avec quelques autres : le verbe aimer… le verbe rêver… ” (vezi Daniel Pennac, Comme un roman, ed. Gallimard, 1992

Trezirea interesului pentru lectură și învățare este un fenomen de mediere. Alex Muchielli, reputat specialist în ştiinţele comunicării, consideră că medierea lecturii și a motivației învățării este eficientă numai dacă rămâne invizibilă în ochii celui influenţat. Miza medierii lecturii și creșterea motivației pentru învățare constă aşadar în naşterea propriei dorinţe de a citi și de a învăța, graţie unei relaţii ternare în care fiecare există şi se poate afirma (vezi Alex Mucchielli, Arta de a influenţa, ed. Polirom, 2002, Iaşi).

Ştiinţa comunicărilor a dezvoltat ideea potrivit căreia sensul este o construcţie şi apare dintr-o „contextualizare”, ca urmare a organizării elementelor într-o reţea. Din perspectivă filosofică, există sens atunci când există înţelegere. Pentru a „conferi sens”, un element trebuie să acţioneze într-un sistem în care se integrează. Acest sistem se mai numeşte şi formă (Gestalt în limba germană). În psihologia formei, accentul este pus pe relaţiile pe care mintea le stabileşte între un element anume şi contextul său. Între percepţia şi interesele sau aşteptările unei persoane se stabileşte o relaţie puternică, datorată implicării persoanei pentru care va exista sensul ce se instaurează simultan cu geneza formei sau felul în care ni „se mișcă mintea” cum mai este numit acest proces în limbaj obișnuit.  Nicio formă nu este fixă. Schimbarea de context permite descoperirea de semnificaţii noi pentru acţiunile desfăşurate într-un anumit cadru si astfel, prin recadrare, alte forme noi se pot desprinde de pe fundal în funcţie de cadrele noastre de referinţă.

Enunţul paradoxal „Nu trebuie să citiţi” stârneşte curiozitatea şi are şansa de a provoca efectul invers dorit. Arta influenţării constă în apăsarea pe „butonul corect” prin utilizarea cuvintelor potrivite şi centrarea intenţiei paradoxale pe teama de a nu înţelege cărţile care stă la baza refuzului de a citi. Astfel teama de a nu înţelege cărţile este înlocuită de dorinţa de a râmâne în contact cu ele. Această tehnică de intervenţie paradoxală este utilizată în psihoterapia scurtă promovată de Şcoala de la Palo Alto (vezi Ion Dafinoiu. Elemente de psihoterapie integrativă, ed. Polirom, 2001, Iaşi), care evidenţiază ideea că, în comunicare, înţelegerea sensului unui comportament rezultă din resituarea acesteia în contextul global în care s-a produs interacţiunea dintre actorii direct implicaţi.

Dacă acest articol vi se pare interesant şi consideraţi cǎ ar mai putea interesa şi alte persoane, vǎ încurajez sǎ-l recomandaţi şi prietenilor pe facebook, google, twitter sau alte reţele sociale în care sunteţi membri activi, iar dacǎ doriţi să publicaţi acest articol pe blogurile şi site-urile voastre, am rugamintea să precizaţi la sfârşitul articolului sursa. Mă bucur să împărtășesc cu voi, dragi cititori, aceste gânduri puse-n rânduri și vă mulțumesc că alegeți să le dați mai departe!

Autor articol: Virginia Brăescu

PS: Un alt articol interesant despre intenţiile și comportamentele paradoxale, scris de Andy Szekely, puteți citi pe blogul www.andyszekely.ro . Click aici (http://www.andyszekely.ro/intentia-paradoxala/) Puteți să nu-l citiți acum, dar poate veți fi curioși să-l citiți când o să aveți chef și timp… Lectură plăcută! 🙂

Publicat în Cartea care te Inspiră, Educația altfel, Mediatorul cărții, Profesori pentru clase inovative, Profesorul, creator de viitor, Proiecte educaționale, Tradiție și Inovație în Educație

Jurnalul reflexiv sau despre trăirea magică a spațiului și timpului prin gânduri puse în rânduri…

„Putem da sens la ceea ce ne înconjoară doar dacă avem o memorie și un vis.” (Boris Cyrulnik)

Timpul și Spațiul există pentru toți oamenii, dar nu sunt pentru toți la fel. „Altfelitatea există, dar nu este conștientizată și nici evidentă pentru toți oamenii. Ce anume face diferența? De ce unii oameni pot să vadă lucruri noi și să înțeleagă altfel lumea interioară și pe cea exterioară, iar alții nu reușesc? Dacă ne-am rătăcit în timp și spațiu, ce putem face ca să ne regăsim centrul, să ne întoarcem „acasă”?

„Le Monde” a intervievat aproximativ 40 de antreprenori și gânditori din întreaga lume cu privire la parcursul lor profesional, la viziunea lor asupra viitorului și la lecțiile care pot fi învățate de la ei pentru a-i ajuta pe tineri să își găsească drumul în viață. Boris Cyrulnik, neuropsihiatru, psihanalist, etolog și autor francez, cunoscut mai ales pentru dezvoltarea conceptului de reziliență, preluat din teoria atașamentului, consideră că puterea de a visa este cea care-i poate ajuta pe tineri să se trezească la realitate pentru a da un sens experiențelor trăite în prezent și a-și găsi calea de urmat către descoperirea talentelor, pasiunilor și vocației profesionale. Altfel spus, dragi tineri, părinți și profesori, îndrăznim să visăm dacă vrem să ne construim un VIITOR mai bun!

Minunat paradox și o invitație la lectură totodată! Vă invit așadar, dragi tineri, părinți și profesori, să citiți cartea VIDEOCLIPE scrisă de autoarea Carmen Bulzan, prof. univ. dr. în sociologie, care pe mine m-a inspirat pentru  a (re)învia în clipe AICI și ACUM, într-o îmbrățișare  SPAȚIU-TIMP cu stări de IUBIRE, de BINE, de FERICIRE, de GRAȚIE, de SUBLIM. Lăsați-vă purtați de mărturisirile sale de credință care, asemenea unor RAZE de LUMINĂ, căzând diferit pe context, reușesc să-l de-contextualizeze și să vă vindece trupul și sufletul de efectele timpului și limitările spațiale, grație liniștirii minții, respirației și bătăilor inimii, regăsind starea de ECHILIBRU și sentimentul  de ACASĂ oriunde vă aflați!

„(V)Ideoclipele cuprinse în această carte sunt mărturii ale credinîei mele în mine însămi și în oameni, căci dincolo de aparențe și de lucruri ce par fără legătură se țes relații, conexiuni dătătoare de sensuri ce ne pot orienta în viață. Important este de a avea curajul și puterea de înțelegere spre a îndrepta un drum cât mai este timp. Și niciodată nu va fi prea târziu! Retrăind aceste clipe aș vrea să mărturisesc cum am simțit Lumina în care se vede și nevăzutul. Paradoxal, dar cu cât distanța este mai mare, cu atât se vede ceva mai limpede și mai captivant. Eu însămi – captivă Clipei, am simțit plăcerea de a ieși din ea, retrăind-o ca pe o minune și dăruind-o totodată celor ce vor citi în filele acestor Clipe.” (Prof. univ. dr. Carmen Bulzan, Videoclipe, 2009, Editura PRIER, Drobeta Turnu Severin)

Liniştirea gândurilor și bătăilor inimii se sprijină pe “ne-liniştea” lor pentru cǎ din inimǎ pulseazǎ viaţa, iar agitația minții şi ritmul nostru în viaţǎ sunt în strânsǎ legǎturǎ cu ritmul spontan al bǎtǎilor inimii. Documentându-mǎ despre anatomia inimii, am înţeles cǎ aceste contracţii sau vibraţii spontane ale inimii sunt coordonate de o formaţiune numitǎ nodulul sinoatrial (peacemaker-ul) care prezintǎ, atât caracteristici ale ţesutului muscular, cât şi ale celui nervos, ceea ce determinǎ reacţia rapidǎ a corpului nostru la stimulii din mediul înconjurǎtor. Corecta punere în relaţie a celor douǎ tensiuni este asiguratǎ de “pacemaker”, ceea ce înseamnǎ cǎ atât starea de alertǎ şi acţiune cât şi cea de relaxare şi linişte interioarǎ au în comun comanda sau ordinul pe care-l dǎ peacemakerul cu rolul de a supraveghea ritmul cardiac spontan. Liniştea minții şi bucuria din inimă le avem împreunǎ când între starea noastrǎ interioarǎ şi cea exterioarǎ existǎ armonie, pentru cǎ ceea ce ne dorim pentru binele nostru dorim şi persoanelor dragi de lângǎ noi. Când putem să-i iubim pe ceilalți aşa cum ne iubim pe noi înşine, cu același respect și o atenție egalǎ, dorindu-le sǎ fie fericiți cum suntem şi noi fericiţi, atunci se elibereazǎ energia pozitivă și creativă care circulǎ în relaţie și care ne ajută să descoperim rapid și intuitiv care ne sunt nevoile şi dorinţele, pentru a ne sprijini reciproc în comunicare şi construirea armoniei relaţionale.

Dacă acest articol vi se pare interesant şi consideraţi cǎ ar mai putea interesa şi alte persoane, vǎ încurajez sǎ-l recomandaţi şi prietenilor pe facebook, google, twitter sau alte reţele sociale în care sunteţi membri activi, iar dacǎ doriţi să publicaţi acest articol pe blogurile şi site-urile voastre, am rugamintea să precizaţi la sfârşitul articolului sursa. Mă bucur să împărtășesc cu voi, dragi cititori, aceste gânduri puse-n rânduri și vă mulțumesc că alegeți să le dați mai departe!

Autor articol: Virginia Brăescu

Publicat în Cartea care te Inspiră, Cărți, Fericirea, Floare de Iris, LifeStyle, Mediatorul cărții

Fii fericit acum!

Cum ar fi dacă fericirea pe care ne-o dorim ar apărea instantaneu în viața noastră?

Irina Mihaela Vasilescu, autoarea cărții „Fii fericit acum”, ne invită să descoperim răspunsul printr-o călătorie către comorile prezente în jurul nostru și în noi înșine.

Cartea „Fii fericit acum” este un izvor de inspirație pentru a ști cum să ne bucurăm de liniștea sufletului și puterea interioară, cum să atingem starea de echilibru pentru a face alegeri sănătoase care să ne aducă fericire și împlinire în viață.

„Fii fericit acum” este o invitație la călătorie, înafara si inăuntrul nostru, prin meditație și trezirea conștiinței, pentru că fericirea este o alegere conștientă dacă vrem să ne bucurăm din plin de viață, să simțim că suntem vii și putem vibra la poezia clipei, singurul timp în care suntem cu adevărat prezenți aici și acum. Autoarea însăși ne invită să explorăm în mod conștient cele două cărări ale vieții, lumea exterioară și lumea interioară, oferindu-ne cartea ca  „o hartă a comorilor” sau ca „un ghid prețios către nestematele fericirii” pe care, odată citit, să-l interiorizăm pentru a ne însoți tot timpul de-a lungul vieții.

Sufletul are poezia sa, iar meditația este o artă. Dacă iubiti poezia și vreți să învățați arta meditatiei, va invit sa cititi cartea „Fii fericit acum”. Veți afla cum puteți să vă conectați în fiecare zi la natura pentru a vă relaxa și medita și cum altfel puteți să priviți lumea înconjurătoare ca să simțiți atingerea binecuvântată a grației. A ști cum să fructifici, cu sens și rost, bucuria clipei, este „vânare de vânt”, iar atingerea măiestriei este adevărata arta a transformării clipei într-o perlă de înțelepciune pentru a opri timpul întru veșnicie… Carpe diem!

Cartea „Fii fericit acum” a apărut în 2015, la editura Floare de Iris, într-o ediție elegantă cu coperți cartonate, hârtie lucioasă și imagini color. O adevărată încântare pentru oricine alege să o răsfoiască, să o dăruiască și să și-o cumpere pentru a se bucura în liniște și pe termen lung de plăcerea lecturii!

Timpul fericirii este acum pentru cei care aleg fericirea ca stil de viață și nu o consideră un accident sau pur și simplu noroc. Dacă am uitat cum să ne bucurăm de viață, putem (re)invăța cum să găsim și să accesăm singuri resursele noastre interioare, astfel încât să ne simțim din nou optimiști, increzători, iubitori, fericiți și recunoscători pentru binecuvântările prezentului și plăcerile vieții trăite plenar, aici și acum, cu toate simțurile.

Mai multe informații despre carte și autoarea Irina Mihaela Vasilescu găsiti pe blogul personal și website-urile: editurafloaredeiris.roirinavasilescu.com si irinavasilescu.ro.

De această carte merită să afle cât mai multe persoane. Tocmai din acest motiv, dă mai departe link-ul și colegilor, prietenilor tăi:

Dacă îți place acest blog, te invit să te abonezi pentru a primi gratuit articolele, direct în căsuța ta de e-mail.

Pe curând, dragă cititorule, cu alte articole și surprize frumoase!

Publicat în Cartea care te Inspiră, Cărți, LifeStyle, Mediatorul cărții

Lifestyle – Design Your Self

Karim Raschid, superstar al design-ului contemporan, ne invitǎ sǎ regândim modul în care trǎim, iubim, muncim şi ne jucǎm.

Design your self este o carte de lifestyle din portofoliul editurii Publicaîn care autorul ne oferǎ idei creative şi informaţii practice pentru o viaţǎ  sǎnǎtoasǎ, traitǎ la maxim, cu toate simţurile, în fiecare zi, nu doar de sǎrbǎtori sau când suntem în vacanţǎ!

Scrisǎ pe un ton amuzant şi publicatǎ in culori calde, cu o graficǎ de excepţie, cartea Design your self este o încântare pentru oricine alege sǎ o citeascǎ sau mǎcar sǎ o rǎsfoiascǎ în vacanță, pentru a spicui rapid câteva secrete tonice pentru sine şi cei dragi, redescoperind altfel savoarea şi parfumul vieţii, cu nuanţe şi sensuri noi, şi condimentând, precum sarea şi piperul nelipsite din bucate, atât relaţiile amoroase şi profesionale, cât şi alegerile vestimentare, alcǎtuirea listelor “de facut” (“TO DO LIST”) anuale, lunare, sǎptǎmânale, zilnice, timpul petrecut cu familia şi prietenii, decorarea casei şi a biroului de lucru, deciziile destinaţiilor exotice pentru vacanţe etc.

“Design your self” este o carte senzorialǎ, care ne inpirǎ pentru a ne reinventa în fiecare zi, integrând diversitatea într-un mod armonios şi sinergic, pentru a ne bucura pe termen lung de echilibru, entuziasm şi energie în toate ariile vieţii!

De această carte merită să afle cât mai multe persoane. Tocmai din acest motiv, dă mai departe link-ul și colegilor, prietenilor tăi:

https://virginiabraescu.net/2022/10/25/lifestyle-design-your-self/


Dacă îți place acest blog, te invit să te abonezi pentru a primi gratuit articolele, direct în căsuța ta de e-mail.

Pe curând, dragă cititorule, cu alte articole și surprize frumoase!

Publicat în Cartea care te Inspiră, Cărți, Mediatorul cărții

Importanța rezilienței pentru învățarea empatiei

În cartea Murmurul fantomelor, Boris Cyrulnik evidenţiază ideea că baza culturală se formează în copilărie, deoarece până să ajungă în prima sa zi de şcoală, copilul a deprins deja un stil afectiv şi a preluat prejudecăţile părinţilor. Copiii care din familie deprind codurile sociale şi îşi formează ataşamente securizante vor beneficia de această educaţie toată viaţa.

Şcoala este un factor de rezilienţă atunci când familia şi cultura îi dau această putere. Termenul de „rezilienţă” este introdus de Boris Cyrulnik pentru a defini capacitatea umană de a depăşi traumatismele psihice şi rănile emoţionale cele mai grave. Legătura şi sensul fac posibilă rezilienţa. Prima copilărie este vârsta legăturii, deoarece în această perioadă copilul stabileşte legăturile semnificative cu membrii familiei. Când violenţa vine de la o persoană cu care s-a stabilit o relaţie afectivă, suferinţa este dublă, deoarece copilul suferă şi ca urmare a reprezentării ei. Copilul îşi va putea aminti toată viaţa doar de acele fapte care s-au integrat în istoria sa personală pentru că au avut un sens. Dacă din copilărie copilul a experiementat iubirea şi s-a simţit acceptat aşa cum este, el îşi dezvoltă o imagine de sine pozitivă, conştientizează că sinele său are o valoare care merită să fie respectată.

În cazul copiilor orfani, prezenţa în jurul lor a unor tutori de rezilienţă iubitori şi responsabili poate contribui la reluarea dezvoltării lor şi recuperarea întârzierii, cu atât mai mult cu cât ei au şansa de a mai întâlni şi tutori verbali şi culturali pentru declanşarea procesului de rezilienţă cu rol în construirea sensului şi realizarea legăturii cu transcendentul. Conştientizarea de către copil a posibilităţii de a se proiecta în viitor şi de a cuceri, datorită instruirii şi educaţiei, o altă lume decât cea cu care se confruntă în prezent contribuie la declanşarea procesului de rezilienţă şi învăţarea empatiei, un factor de rezilienţă important pentru a deveni, la rândul lor, rezilienţi, adică persoane capabile să dăruiască. Posibilitatea de a dărui permite copiilor să-şi întărească respectul de sine, să se simtă mai puternici, mai buni, mai generoşi şi, prin stabilirea unei relaţii afective, să-şi împlinească nevoile de securitate, de a iubi şi de a fi iubiţi.

Principalul indicator al unei modificări culturale este schimbarea concepţiei despre copil. Începând cu perioada Renaşterii se descoperă importanţa afectivităţii în dezvoltarea copilului. Această descoperire a antrenat şi schimbări culturale. Părerile erau împărţite. Dacă unii filozofi susţineau importanţa afectivităţii, existau medici care o respingeau, considerând că afectivitatea înjoseşte omul.

Secolul XX este marcat de fenomenul expansiunii şcolii, ajungându-se ca la începutul secolului XXI şcolarizarea să inceapă cu vârsta de 3 ani şi să se sfârşească în medie pe la 25 – 30 de ani. Simţindu-se datori să ofere copiilor în primul rând afecţiune, părinţii transferă autoritatea pe umerii şcolii şi ai statului, instituţii axate mai mult pe formare decât pe relaţionare. S-a ajuns astfel la un paradox. Deşi trăim într-o perioadă în care se învaţă cel mai repede datorită progresului noilor tehnologii de informare şi comunicare, petrecem o treime din existenţa noastră pe băncile şcolilor şi comunicăm tot mai puţin direct.

De această carte merită să afle cât mai multe persoane. Tocmai din acest motiv, dă mai departe link-ul și colegilor, prietenilor tăi:

Dacă îți place acest blog, te invit să te abonezi pentru a primi gratuit articolele, direct în căsuța ta de e-mail.

Pe curând, dragă cititorule, cu alte articole și surprize frumoase!