Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești derulează, în parteneriat cu Asociația The Social Incubator și cu sprijinul financiar al UniCredit Bank, proiectul START MAJOR, o inițiativă care aduce împreună elevi, profesori și specialiști, în contexte experiențiale de învățare pentru dezvoltarea personală și profesională.

Parteneriatul cu Asociația The Social Incubator, inițiat în aprilie 2026, promovează educația financiară, antreprenoriatul, competențele digitale și pregătirea tinerilor pentru provocările vieții adulte, prin activități interactive și experiențe de învățare nonformală.
Inițiat în anul școlar 2025–2026, proiectul a continuat în această toamnă, printr-un nou atelier de educație financiară, desfășurat pe 6 octombrie 2026, cu participarea d-nei formator Medeea Catană Dobria și a d-nei Gina Bârlă, reprezentantă a UniCredit Bank.
Cum ne gestionăm bugetul? De ce economisim? Ce înseamnă să investim și cum ne influențează alegerile de astăzi oportunitățile de mâine?
Prin exemple practice, simulări, jocuri și provocări interactive, elevii au explorat principiile gestionării responsabile a resurselor financiare, descoperind, dincolo de noțiunile economice, importanța planificării, a gândirii critice și a autonomiei personale.












Pentru că a învăța să gestionezi banii înseamnă și a învăța să îți stabilești priorități, să anticipezi consecințe și să iei decizii responsabile.
Proiectul continuă în perioada 26–29 octombrie 2026 cu o nouă etapă, dedicată de această dată profesorilor: un retreat educațional organizat de The Social Incubator, cu sprijinul UniCredit Bank, sub tema „Cum ajungem la adolescenții de azi? Conectarea cu tinerii din generația Z.”
Programul propune ateliere de formare și reflecție asupra relației profesor–elev, motivației, competențelor socio-emoționale, educației financiare aplicate și metodelor de învățare experiențială, explorând totodată oportunitățile oferite de inteligența artificială în educație.
Printre invitații de onoare se numără prof. univ. dr. Liviu Papadima și sociologul Gelu Duminică, care vor aduce perspective complementare asupra provocărilor educației contemporane.
Activitățile proiectului se desfășoară cu susținerea conducerii colegiului, reprezentat de prof. Irina-Livia Enache, director, și prin implicarea echipei de proiect: prof. drd. Virginia-Smărăndița Brăescu, consilier educativ, prof. dr. Mihaela-Eugenia Vasilache, coordonator de proiect, prof. Mariana Berezcki, prof. Cristina Matei și prof. Cristina Romandaş.
❤️Mulțumim Asociației The Social Incubator pentru colaborare și oportunitățile educaționale oferite comunității noastre școlare și UniCredit Bank pentru sprijinul financiar și implicarea specialiștilor săi în activitățile proiectului!
Proiectul START MAJOR continuă, conectând educația formală cu experiențele de învățare nonformală și facilitând întâlnirea dintre școală, societatea civilă și mediul profesional, pentru că educația financiară capătă sens atunci când ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să înțelegem lumea în care trăim și să ne construim propriul viitor așa cum ne dorim, conform dorințelor, aspirațiilor și visurilor noastre. Ne bucurăm să fim parte dintr-un proiect care aduce împreună elevi, profesori și specialiști, în experiențe de învățare relevante, practice și inspiraționale.
#StartMajor #TheSocialIncubator #UniCreditBank #ColegiulNationalGrigoreMoisil #EducatieFinanciara #InvatarePentruViata #DezvoltarePersonala