Lumea contemporană traversează o perioadă de mutații profunde care transformă radical raportul nostru cu identitatea profesională, cunoașterea și producția de noi cunoștințe. Dezvoltarea accelerată a tehnologiilor digitale, emergența inteligenței artificiale și circulația globală a discursurilor redefinesc astăzi postura profesorului-cercetător.
Prof. drd. Virginia Brăescu
Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, România
Această reflecție își găsește astăzi o rezonanță aparte în modul în care profesorul-cercetător contemporan este determinat să își reconstruiască permanent postura intelectuală, pedagogică și digitală. Acesta nu mai poate fi conceput doar ca un simplu transmițător al unor cunoștințe stabile, ci devine mediator cultural, creator de sens și actor reflexiv al transformării educaționale.
În acest context, conceptul de self-fashioning, dezvoltat de Stephen Greenblatt în cadrul studiilor renascentiste, oferă o perspectivă deosebit de fertilă pentru a gândi reinventarea contemporană a identității profesionale. Renașterea marchează, într-adevăr, emergența unei noi conștiințe a subiectului capabil să se construiască prin limbaj, cultură, reprezentare și experiență. Identitatea nu mai apare ca o esență fixă, ci ca o construcție dinamică, modelată în interacțiunea cu lumea și cu celălalt.
Self-fashioning-ul renascentist: o estetică a construcției de sine
În cartea Renaissance Self-Fashioning, Stephen Greenblatt arată că omul Renașterii dezvoltă o conștiință acută a propriei reprezentări sociale și culturale. Subiectul renascentist își construiește identitatea prin discurs, coduri simbolice, practici culturale și punerea în scenă a propriei persoane. Self-fashioning-ul desemnează astfel un proces de modelare identitară în care individul devine, într-un anumit sens, autorul propriei posturi.
Această dinamică apare într-un context istoric marcat de marile descoperiri geografice, umanism, tulburări religioase și extinderea orizonturilor culturale. Confruntat cu o lume aflată în transformare, subiectul renascentist trebuie să învețe să negocieze raportul său cu alteritatea, puterea, cunoașterea și cu sine însuși.
Self-fashioning-ul nu reprezintă, așadar, un simplu exercițiu estetic sau narcisic. El constituie o strategie intelectuală și existențială de poziționare într-un univers instabil. Individul își construiește identitatea într-o mișcare permanentă de adaptare, mediere și reconfigurare simbolică.
Această perspectivă permite interogarea într-un mod deosebit de pertinent a condiției profesorului-cercetător contemporan.
Profesorul-cercetător contemporan: o identitate în mișcare
Astăzi, mutațiile tehnologice și culturale obligă profesorul-cercetător să își regândească profund rolul. Autoritatea tradițională întemeiată pe deținerea exclusivă a cunoașterii se estompează progresiv în favoarea unei posturi mai deschise, colaborative și reflexive.
Inteligența artificială transformă radical modalitățile de acces la informație, practicile de lectură, scriere și cercetare. Cunoștințele circulă acum în spații digitale multiple, hibride și adesea instabile. În acest context, profesorul nu se mai poate limita la transmiterea de conținuturi. El trebuie să învețe să însoțească, să orienteze, să interpreteze și să organizeze sensul.
Această evoluție implică o veritabilă reinventare a identității profesionale. Profesorul-cercetător devine simultan pedagog, mediator digital, creator de conținuturi, resurse, strategii, metode și noi instrumente de învățare, cercetător interdisciplinar și actor al medierii culturale.
Asemenea subiectului renascentist analizat de Greenblatt, el își construiește postura într-un proces continuu de self-fashioning profesional. Identitatea sa se modelează prin practici digitale, interacțiuni internaționale, vizibilitate academică, proiecte colaborative și capacitatea de a articula tradiția umanistă cu inovația tehnologică.
De la transmiterea cunoașterii la medierea sensului
Una dintre transformările majore ale învățământului contemporan constă în trecerea de la o logică a transmiterii la o logică a medierii. Profesorul nu mai este doar cel care deține cunoașterea, ci acela care ajută la construirea unei relații critice, etice și reflexive cu aceasta.
Într-un univers dominat de abundența informațională excesivă și de producțiile generate de inteligența artificială, competența esențială devine capacitatea de interpretare. Profesorul-cercetător trebuie să învețe să îi ghideze pe cei care învață în selecția, analiza și contextualizarea informațiilor.
Această nouă postură se apropie profund de spiritul umanist al Renașterii. Asemenea umanistului renascentist, cercetătorul contemporan trebuie să dezvolte o gândire transversală, deschisă către mai multe discipline și atentă la interacțiunile dintre cultură, limbaj, tehnică și societate.
Self-fashioning-ul contemporan nu se mai întemeiază doar pe stăpânirea discursului savant, ci și pe capacitatea de a construi punți între diferite spații ale cunoașterii.
Inteligența artificială și reinventarea hermeneutică
Inteligența artificială constituie astăzi unul dintre principalii factori de reconfigurare a identității profesionale a profesorilor și cercetătorilor. Ea modifică nu doar instrumentele de lucru, ci și reprezentările cunoașterii, ale creativității și ale autorității intelectuale.
Totuși, departe de a anunța dispariția profesorului, această mutație tehnologică pune și mai mult în valoare dimensiunea profund umană a educației. Inteligența artificială poate produce texte, sintetiza date sau automatiza anumite sarcini cognitive, însă nu poate înlocui nici conștiința critică, nici sensibilitatea interpretativă, nici intuiția hermeneutică.
În acest context, rolul profesorului-cercetător evoluează către o funcție complexă de mediere între inteligența umană și inteligența artificială. El devine organizator al sensului, filtru critic și garant al profunzimii culturale într-un univers marcat de accelerarea și fragmentarea discursurilor.
Această situație impune o nouă formă de reflexivitate profesională. Profesorul-cercetător trebuie să își reevalueze permanent practicile, instrumentele, postura și relația cu cunoașterea. Identitatea sa profesională devine astfel un proces deschis, evolutiv și dinamic.
Reinventarea de sine ca etică profesională
Reinventarea contemporană a profesorului-cercetător nu ține doar de o adaptare tehnică la noile tehnologii. Ea constituie și un demers etic și existențial.
A te reinventa înseamnă a accepta incertitudinea, a învăța continuu și a traversa transformările culturale fără a pierde fundamentele umaniste ale educației. Aceasta presupune, de asemenea, o capacitate de reflecție asupra propriei persoane, asupra practicilor și asupra modului de a integra lumea academică contemporană.
În această perspectivă, self-fashioning-ul poate fi înțeles ca o pedagogie a devenirii. Identitatea profesională nu este niciodată definitiv încheiată; ea se construiește prin experiență, cercetare, dialog și deschidere către alteritate.
Profesorul-cercetător devine astfel un mediator între memorie și inovație, între patrimoniul cultural și noile forme de inteligență digitală. Rolul său constă nu doar în transmiterea cunoștințelor, ci și în menținerea vie a capacității umane de a gândi, a interpreta și a crea sens.
În loc de concluzie
Conceptul de self-fashioning, elaborat de Stephen Greenblatt în contextul Renașterii, oferă astăzi o grilă de lectură deosebit de pertinentă pentru înțelegerea reinventării contemporane a profesorului-cercetător.
Asemenea subiectului renascentist confruntat cu o lume aflată într-o profundă transformare, profesorul contemporan este provocat să învețe să își construiască identitatea într-un mediu marcat de incertitudine, mobilitatea cunoașterii și transformările tehnologice.
Inteligența artificială nu pune sub semnul întrebării necesitatea profesorului-cercetător; dimpotrivă, îi redefinește misiunea. Aceasta nu mai constă doar în transmiterea unor conținuturi, ci în capacitatea de a crea sens, de a dezvolta spiritul critic și de a însoți elevii și studenții în înțelegerea lumii contemporane.
Astfel, adevărata miză a educației actuale nu rezidă în opoziția dintre tradiție și inovație, ci în capacitatea de a articula umanismul și inteligența artificială într-o nouă formă de mediere culturală și hermeneutică.
Self-fashioning-ul contemporan devine o dinamică permanentă de reinventare intelectuală, pedagogică și umană.
#self-fashioning #Renașterea #StephenGreenblatt #ReinventareadeSine #ProfesorulCercetător
Virginia Brăescu 